Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 24 noiembrie 2010

MOS CRACIUN





Cine este MOS CRACIUN? Mos Craciun este cel care vine cu sania lui trasa de reni si ne pune de CRACIUN multe cadouri sub brad, este cel care se strecoara pe horn si ne face fericiti. MOS CRACIUN vine imbracat intr-un costum rosu cu blanita alba pe margini, cizme negre si o caciula rosie, pufoasa, cu o barba mare si alba ca zapada. El locuieste in Finlanda, in Laponia, la Rovaniemi, alaturi de sotia sa DOAMNA CRACIUNITA. In timpul anului construieste jucarii alaturi de ajutoarele mosului care sunt spiridusii. La locuinta mosului sosesc zilnic o multime de scrisori trimise de copii din toata lumea. MOS CRACIUN duce darurile din depozitul sau cu sania trasa de opt reni: Vixen, Comet, Cupid, Dasher, Donder, Dancer, Blitzen, Prancer si intra in casele oamenilor pe horn, punand cadourile sub bradul de craciun. Atunci cand nu este foarte grabit, mosul se odihneste mancand din prajiturelele si laptele pe care copiii le pregatesc pentru mosul preferat.


Eu cred in MOS CRACIUN, imi plac foarte mult traditiile de Craciun. Bradul de Craciun il impodobesc mult mai devreme decat ar trebui deoarece si fetita mea este nerabdatoare sa il impodobeasca cu beteala, globuri, bomboane, ciocolatele, si, bineinteles steaua care se pune in varful bradului. Pisica mea, TYA, cand a vazut pentru prima oara bradul impodobit s-a urcat pana in varful lui si nu puteam sa o dam jos. Cand ea credea ca nu o vedem se urca in brad si dadea jos bomboanele, globuletele si ciocolatele. Ei, noi radeam de ea, dar o certam si puneam la loc tot ce dadea ea jos. In ziua de 24 decembrie eu pregatesc prajiturele, impreuna cu fetita mea, ascultam colinde, facem salate, bagam sarmalutele la cuptor, pregatim chiar si cozonac. Seara, inainte de culcare, punem sub brad un pahar cu lapte mai cald, o farfurie cu prajiturele si o scrisoare de multumire pentru Mos Craciun.

Toti dormim iepureste, in special fetita mea care vrea sa fie prima la deschis cadouri.

Mos Craciun cu plete dalbe


Mos Craciun cu plete dalbe
A sosit de prin nameti.
Si aduce daruri multe
La fetite si baieti.
Mos Craciun, Mos Craciun.


Din batrâni se povesteste
Ca-n toti anii negresit
Mos Craciun pribeag soseste
Niciodata n-a lipsit.
Mos Craciun, Mos Craciun.

Noi am fost cuminti tot anul
Si milosi am fost mereu
Si in fiecare seara
Ne-am rugat la Dumnezeu.
Mos Craciun, Mos Craciun.

Mos Craciun cu plete dalbe
Incotro vrei s-o apuci?
Ti-as canta florile dalbe
De la noi sa nu mai pleci.
Mos Craciun, Mos Craciun.



miercuri, 17 noiembrie 2010

PRODUSELE KERASTASE, PARIS

Am primit un email in care eram invitata pe data de 04.11.2010 la o prezentare de produse KERASTASE. Trebuia sa ajung la DARE BEAUTY CENTER cu invitatie din partea Revistei ELLE. Bineinteles ca am onorat invitatia si am ajuns in B-dul Libertatii nr.10, bl.114, parter. Acolo am fost intampinata de dna SORANA LINCA, care m-a bifat in lista ca am onorat invitatia, mi-a intins un bol in care erau biletele cu numere de la 1 la 55, am luat nr.34, mi s-a comunicat ca 3 dintre invitate vor avea parte de RITUALUL KERASTASE CHRONOLOGISTE. Din partea salonului am primit o cupa de sampanie.

In final ne-am strans vreo 50 de cititoare ale Revistei ELLE. Dna RUXANDRA GABUDEAN, brand manager KERASTASE ne-a spus povestea acestei marci, iar echipa de la salonul DARE BEAUTY CENTER ne-a aratat pe viu ce inseamna RITUALUL KERASTASE CHRONOLOGISTE.

Printre cele trei norocoase care au beneficiat de acest ritual am fost si eu. M-am simtit extraordinar de bine, avand in vedere ca cel care mi-a aplicat acest ritual a fost CLAUDIU SARGHE, un tanar hair-stylist si art director, care, pur si simplu, isi face meseria de placere. Ritualul a inceput cu un diagnostic al scalpului si parului, apoi a urmat un masaj al umerilor, al scalpului si mersul la spalat. Acolo Claudiu m-a spalat de doua ori, mi-a facut masaj, dupa care am mers in salon unde a inceput tratamentul cu produsul KERASTASE CHRONOLOGISTE.


Claudiu m-a pieptanat, apoi a inceput sa combine cele doua ingrediente, adica perlele de caviar peste care a adaugat crema si a inceput sa amestece cele doua produse. Mi-a luat fiecare suvita de par, a aplicat tratamentul intinzandu-l pe toata suvita de la radacina pana la varf. Dupa ce a terminat de aplicat amestecul mi-a pus o folie de aluminiu pe care a fixat-o cu o bentita. La 10 minute de la aplicarea tratamentului am fost la sala de spalat si mi s-a pus un prosop fierbinte pe par. M-a clatit, dupa care am revenit pe scaunul din salon unde mi-a tuns varfurile. Foarte rar am vazut o coafeza manuind foarfeca cu atata dexteritate cum o facea Claudiu. Dupa tunsoare m-a coafat. Rezultatul acestui tratament s-a observat imediat la mine, parul avea volum, nu mai era lipit de cap si s-a intarit firul de par. Nu imi mai cade parul.

La final am primit din partea salonului un SAMPON KERASTASE BIOTIC BAIN BIO-RECHARGE CHEVEUX MIXTE pentru a-mi continua tratamentul acasa plus un voucher in care m-ai beneficiez, gratuit, de un RITUAL KERASTASE BIOTIC gratuit.

Intr-adevar merita banii. La salon toata lumea incearca sa te faca sa te simti bine, sa nu fii incorsetata si stresata de vizita la salon.

O sa mai vizitez salonul DARE BEAUTY CENTER pentru un masaj, o tunsoare, un vopsit si o vorba bune.

Va sarut.